VOINŢA DE PUTERE CA CUNOAŞTERE:BIOLOGIA IMPULS ULUI COGNITIV. PERSPECTIVISMUL II

VOLUNTAD DE PODER R

 

 

 

 

 

 

 
500. Percepţiile senzoriale proiectate spre “exterior”: “interior” şi “exterior”- aici comandă corpul? – Aceeaşi forţă nivelatoare şi ordonatoare, care domneşte în idioplasmă, coordonează şi interiorizarea lumii exterioare:
percepţiile noastre senzoriale sunt deja rezultatul acestui proces de asimilare prin asemănare şi ega lizare în raport cu în tregul trecut din interiorul nostru; ele nu succed imediat “impresiei”.

501. Orice comparaţie realizată prin gândire, j udecată, percepţie este condiţionată de o “punere pe acelaşi plan”, iar anterior de o “omogenizare”. Omogenizarea este ceea ce reprezintă asimilarea materiei ingerate în cazul amibei . “Amintire”, târziu, din acestă perspectivă instinctul omogenizant apare aici deja îmblânzit: diferenţa este păstrată. A-ţi aminti ca punere într-o rubrică, într-un sertar; activ – cine?

502. Trebuie să reînvăţăm ce-nseamnă memoria : alCI se ascunde ispita fundamentală de a presupune un “suflet” care reproduce atemporal, recunoaşte etc. Însă cele trăite continuă să trăiască în “memorie”; faptul că ele “vin” nu depinde de mine, voinţa nu întreprinde nimic în această privinţă, ca şi în cazul apariţiei unui gând oarecare. Se întâmplă ceva de care devin conştient: acum survine ceva asemănător – cine-l cheamă? Cine-l trezeşte?

503. Întregul aparat de cunoaştere este un aparat de abstractizare şi de simplificare – orientat nu spre cunoaştere, ci spre luarea i’n stăpân ire a lucrurilor: “scopul” şi “mijlocuI” sunt tot atât de departe de esenţă ca şi “conceptele”.Cu ajutorul “scopului” şi al “mij locului” îţi aproprii “procesul” (- se in ven tează un proces care poate fi înţeles), cu ajutorul “conceptelor” Însă îţi subordonezi “lucrurile” ce alcătuiesc procesul.

504. Conştiinţa – avându-şi începutul în exterior ca o coordonare şi conştientizare a “impresiilor”- iniţial cât se poate de străină centrului biologic al individului; însă un proces care se adânceşte, se interiorizează, apropiindu-se continuu de acel centru.

505. Percepţiile noastre, aşa cum le înţelegem: adică suma tuturor percepţiilor a căror conştien tizare a fost utilă şi esenţială pentru noi şi pentru întregul proces organic anterior nouă: prin urmare, nu toate percepţiile în genere (de pildă nu cele electrice); aceasta înseamnă că noi avem simţuri doar pentru o mulţime restrânsă de percepţii – cele de care trebuie să fim interesaţi pentru a ne conserva. Conştiinţa există în măsura în care conştiinţa este utilă.
Fără îndoială, toate percepţiile senzoriale sunt asociate indisolubil cu judecăţi de valoare (util şi dăunător – prin urmare agreabil şi dezagreabil). O anumită culoare exprimă explicit o valoare pentru noi (deşi, rareori, sau abia după o influenţă îndelungată şi exclusivă a acelei culori, sesizăm acest lucru, de pildă deţinuţii în închisoare sau nebunii). Tot astfel şi insectele reacţionează deosebit la culori diferite: unele sunt atrase de acestea, altele de acelea, de pildă furnicile.

506. Mai întâi imagini – a explica felul în care apar imaginile în minte. Apoi cuvin te aplicate imaginilor. În fine, concepte, posibile abia după ce există cuvinte – o . reunire a mai multor imagini sub ceva ce nu poate fi intuit, ci doar auzit (cuvânt) . Mica, mărunta emoţie ce apare în cazul “cuvântului”, prin urmare în cazul intuirii unor imagini asemănătoare cărora le corespunde un anumit cuvânt – această emoţie redusă este elementul comun, temeiul conceptului.

Faptul că senzaţiile slabe sunt determinate ca fiind egale, că ele sunt resimţite ca fiind iden tice reprezintă actul fundamental. Deci confundarea a două senzaţii intim învecinate în cursul constatării acestor senzaţii; – dar cine constată? Credinţa este elementul originar deja în orice impresie a simţurilor: un fel de a spune Da, o primă activitate intelectuală! O iniţială “considerare-ca-fiindadevărat”.
Ce fel de senzaţie se ascunde în spatele lui “adevărat”?

507. Evaluarea .”eu cred că lucrurile stau astfel” ca esenţă a adevărului. Prin evaluări se exprimă condiţii de conservare şi de creştere. Toate organele de cunoaştere şi senzaţiile noastre s-au dezvoltat dor în perspectiva condiţiilor de conservare şi de creştere. Increderea în raţiune şi în categoriile sale, în dialectică, deci în eva luarea logicii, dovedeşte doar utilitatea acesteia, certificată prin experienţă, pentru viaţă: iar n u “adevărul” ei .
Faptul că aici credin ţa trebuie să acţioneze din plin; că este permis să judeci: că lipseşte orice îndoială în ceea ce priveşte toate valorile esenţiale – reprezintă premisa a tot ceea ce vieţuieşte şi a vieţii sale. Prin urmare, necesar este faptul că un lucru trebuie considerat ca fiind adevărat, iar n u acela că un lucru este adevărat. “Lumea adevărată şi lumea aparentă ” – eu reduc această opoziţie la raporturi valorice. Noi am proiectat condiţiile conservării noastre ca predica te ale fiinţei în genere. Faptul că noi trebuie să fim stabili în credinţa noastră pentru a putea prospera ne-a făcut să pretindem că lumea “adevărată” nu se transformă şi nu devine, ci fiinţează.

 

 

 

image_pdfScaricare PDFimage_printStampare testo
(Visited 55 times, 1 visits today)